Jan 04 2010

10 ani de speologie

Publicat de

În dorinta de a arãta copiilor si tinerilor frumusetea si unicitatea zonelor carstice din Dobrogea, în toamna anului 1999 s-a propus o nouã activitate în cadrul Palatului Copiilor Tulcea, cea de speologie. De atunci si pânã în prezent cercul a explorat o serie de pesteri din zonele:Com. Nufãru- dealul Curcuz, dealul Consul, Com Cerna-dealulurile Bujoarele, Baia-dealul Luna, dealul Marca- Km 8 Sos. Tulcea Agighiol. Activitatea începe în fiecare an printr-o initiere la pestera Lilieci – pod. Casimcei jud. Constanta, situatã pe versantul drept al pârâului Visterna între Târgusor Dobrogea si Gura Dobrogei.

Aici toti cei care doresc sã pãtrundã în tainica lume subteranã, fac cunostintã cu mãsurile de protectie în vederea prevenirii accidentelor, la fiecare deplasare(turã).

O astfel de initiere constã în explorarea pesterii, tehnici de cãtãrare si coborâre (pe scãrite sau coardã).

Echipe de elevi coordonate de “mentori”, elevi care au cel putin 1 an vechime în cadrul cercului si cunosc în amãnunt morfologia pesterii, pãtrund în subteran prin intarea A, cea mai accesibilã. Peștera are încã douã intrãri, mai putin accesibile celor neinitiati sau care nu au un echipament adecvat.

Anul acesta s-au implinit 10 ani de activitate, cei care au fost în prima generație au luat inițiativa de a organiza o micã festivitate de marcare a momentului printr-o întrunire, la care au participat si cei înscrisi anul acesta. S-au depãnat amintiri si s-au derulat filmulete si poze din acea perioadã. Momentul a fost finalizat a doua zi cu plecarea la pestera Lilieci, pentru a urma ritualul știut în fecare an.

Nu numai cã a fost o noutate pentru începãtori dar a fost si o surprizã plãcutã pentru cei mai vechi participanti, care acum sunt fie familisti fie nu, dar au o responsabilitate în societate.

A fost o turã de neuitat în care nu au lipsit peripetiile inerente unei astfel de activitãti.

Dupã initierea celor începãtori s-a propus un concurs ad-hoc, la care au luat parte cei mai vechi cât si cei cãrora nu li s-a uscat, încã, cerneala pe catalogul grupei de cerc. Toti au fost câstigãtori si au primit câte un premiu din partea organizatorilor. Amintim pe cei care acum 10 ani au fost initiatorii cercului de speologie si care au pus la cale acestã întâlnire: Mihai Dobrescu, Adrian Cnezevici, Monica Felea, Cristian Trifanov(însotit de Ana Trifanov), Dumitru Diaconu.

Nu sunt comentarii

Trackback URI | Comments RSS

Scrie un comentariu